Cascade

Cascada este o cădere de apa, sub un unghi de peste 45°, situată în general pe traseul unei ape curgatoare.

Fenomenul are următoarele caracteristici:

  1. în decursul căderii se produce o ceață, un amestec de apă pulverizată și aer;
  2. cascada este însoțită de vuietul caracteristic produs de căderea apei;
  3. regiunea are un microclimat specific determinat de cascadă.

Intensitatea acestor fenomene este determinată de înălțimea, gradul de cădere și debitul cascadei, care prezintă o energie potențială utilizată de hidrocentrale.

Cascadele, prin frumusețea lor, pot constitui și puncte de atracție turistica în cadrul regiunii în care se situează. Astfel, unele cascade au primit denumiri proprii și sunt însemnate pe hărțile turistice.

Din punct geologic, cascadele — prin căderea apei — modifică din punct de vedere geomorfologic regiunea, exercitând o acțiune de eroziune, formându-se astfel cavități în rocile din albia raului. De asemenea, prin frecare se produce și fenomenul de ionizare.